Cosmin Perta

Ma tot mir de vreo patru ani incoace cum pe masura ce lucrurile incep sa mearga spre binisor in amarâta asta de literatura româna, pe atât se diversificasi intensifica râcilesi luptele literare. Bine, bine, astea sunt de când e lumea, scopul lor, daca nu e unul ideologic, e inutil, iar daca e unul idelogic e atât de subiectiv incât doar timpul il poate confirma sau ba. Dar nu despre aceasta vreau sa vorbesc, ci despre o mentalitate tot mai evidenta, atentie, nu la orice scriitor român, ci la tânarul scriitor român. Exista câteva coordonate: in primul rând, complexul genialitatii, care se manifesta prin sentimentul neintelegerii, al neaprecierii la justa valoare a propriei operesi persoane, sentiment care degenereaza in frustrarisi invidie ducând la violenta fata de congeneri. Apoi, sentimentul ca toti cei "care nu scriu ca mine" scriu prost, sau, mai rau, ca nu "exista" deloc. Mai putem adauga pe lista caracteristicilor acestei mentalitati convingerea unora ca exprimarea in spatiul public cu cât este mai constant pusa pe harta, mai agresiva, vindicativa este mai autenticasi ii confera fericitului orator un statut intangibil, in acelasi timp de vizionarsi de personalitate publica. Nu in ultimul rând, cei care nu se manifesta asa, fiind mai retrasi sunt vazuti ca niste papa-lapte numai buni de luat in bataia pustii verbale a bravilor nostri comentatori.

Din fericire aceasta mentalitate nu este inca generalizata, pe de alta parte, actiunile ei sunt atât de iluzorii, incât in câtiva ani de la ultimele acte de vitejie ale celor in cauza nici macar la vreo bârfa literara nu se va mai vorbi de ele. Asta nu pentru ca s-ar schimba mentalitatea, lucru mai greu, cu hotarâre, ci pentru ca apar zilnic alte asemenea manifestari,si cum niciuna nu este indeajuns de solid intemeiata ori substantiala incât sa ramâna, trecem din perisabil in perisabil când e vorba de "atitudinile" tinerilor intelectuali, ca de la o bere la alta, iar la sfârsitul lunii ar fi culmea sa-ti amintesti câte beri ai baut sau care ti-a placut cel mai mult. (Nici vorba, când bei un coniac premiat sau un vin vechi iti amintesti, dar sa recunoastem,si in literatura asemenea calitati sunt mai rare).

Am pomenit aceasta situatie nu din considerente de ordin moralizator sau, Doamne fereste, pentru a aduce vreo acuza, ci pentru ca este tristsi deconcertant ca intr-o cultura totusi restrânsa, fara multe opere valoroase, cu un context mai degraba familial care respinge diferentele de idei, in momentul in care lucrurile incep sa mearga bine, sa intre pe un fagas al normalitatii din punctul de vedere al creatiei, in momentul in care ne-am saturat cu totii de intrigile desuetesi facile ale unor "inaintasi" cu monopol cultural, sa vezi o pleiada de tineri autorisi comentatori, multi dintre ei talentati, mult mai preocupati de imaginea publicasi de locul in istoria literaturii, decât de opera propriu-zisa, fara de care nu se poate cladi nici un loc real, in nici o istorie care conteaza. Poate doar in istoria literaturii române, care se face de voie, de nevoie, cu ce avem, de cine se nimereste, insa cu siguranta nu in istoria literaturii europene.

Este astfel inadmisibil, ca la 18 ani dupa comunism, tinerii sa urmeze aceleasisabloane ideologice ale "grupului"si "grupuletului", sa refuze alteritatea, sa desconsidere varietatea, elemente esentiale ale unei culturi viabile. Cultura lui "noisi ai nostri" este din punctul meu de vedere una perdanta, care consuma mult mai multe energii decât orice curent literar, fara insa a avea aceeasi noblete a gestuluisi aceeasi finalitate estetica.